Unul dintre domeniile fotografiei de care sunt atras cel mai mult este fotoreportajul.
Surprinderea esentei, gesturilor, mimicii, expresiilor si a sentimentelor, concluzionandu-se intr-un final intr-un proiect ("album") care sa "relateze" acel eveniment la o anvergura de care un simplu amator nici macar n-ar fi constient, ar insemna pentru mine fotojurnalism de nunta. Da, de ce sa nu chemi si un prieten sau sa angajezi inca un fotograf care sa-ti faca poze in care poti sa te uiti ce rochie avea cutare, cum s-a machiat bunicuta, ce fain a fost tortul fals sau ce slab era nu stiu care si uite acuma ce a ajuns.
Sunt total de acord cu astfel de poze, pentru ca amintirile sunt singurele lucruri care nu se pierd in momentul in care sunt imortalizate pe hartie/digital. Dar eu vorbesc de ceva mai profund decat amintiri, eu vorbesc de holograme ale trairii momentului. Vorbesc de faptul ca in momentul in care te uiti peste 10 ani la fotografii, sa iti aduci aminte si de sentimente, de frumusetea momentului in sine, de partea spirituala.
Lasa pozele sa-ti dezvaluie partea materiala.
De ce 1000 de poze? Pentru ca nu sunt esentiale, exprima prea putin ca sa faca fata, si atunci compenseaza prin numar.
De ce 30 de fotografii? Pentru ca o fotografie face cat 1000 de cuvinte. Pentru ca o fotografie reusita care surprinde un intreg moment face cat 100 de poze fara mesaj, fara suflet.
